Comunitate

Lămuriri după adoptarea legii privind reintroducerea coeficientului de salarizare

După adoptarea legii privind reintroducerea coeficienților de salarizare, parlamentarii au elaborat cadrul pentru creșterea acestor venituri, dar nu pentru toți și cu condiția îndeplinirii anumitor condiții. Oricum, odată cu aplicarea acestor noi norme, salariul minim ar putea ajunge, în cazul unora, este adevărat, chiar și la 4000 de lei.
  
De la bun început trebuie precizat că este vorba despre un coeficient predeterminat, aplicat la salariul de bază minim brut, în prezent de 2.230 lei și care pornește de la 1 până la 2, pentru persoanele cu studii doctorale. În tabelul de mai sus sunt prezentate toate cele 11 noi tipuri de salarii minime 

Respectivii coeficienți au fost împărțiți în două categorii, în funcție de pregătire. Prima grupă se referă la persoanele care terminat următoarele tipuri de învățământ: 

calificare profesională/școală profesională/studii liceale, care presupune un coeficient de 1,20 (2.676 lei)
școală postliceală/studii liceale, plus o calificare, care presupune un coeficient de 1,25 (2.787,5 lei);
școală de maiștri, care presupune un coeficient de 1,30 (2.899 lei);
studii superioare de scurtă durată, ce presupune un coeficient de 1,50 (3.345 lei).
În această categorie, proiectul de lege prevede că acei coeficienți se vor aplica pentru cei cu mai mult de 2 ani vechime în specialitate/experiență. A doua categorie include persoanele a căror încadrare presupune fianlizarea unor studii superioare. În acest caz, coeficienții sunt următorii: 

1,70, pentru cei cu studii superioare de lungă durată (licență) (3.791 lei);
1,80, pentru cei cu studii de licență, plus master (4.014 lei);
2, pentru cei cu licență și doctorat în domeniul activității desfășurate (4.460 lei).
După cum notează Avocatnet, în această categorie, vor beneficia de aplicarea coeficientului doar salariații angajați pe un post unde deținerea acestor pregătiri va fi esențială, în conformitate cu fișa postului. Astfel, dacă cineva deține un doctorat, dar este angajat pe un post unde este suficientă deținerea unei diplome de master, nu se va aplica coeficientul de 2, ci acela de 1,80.

Pe lângă condițiile menționate anterior, proiectul de lege prevede că se vor aplica acei coeficienți doar dacă:

pentru un sector de activitate nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate și doar dacă 
pentru un sector de activitate nu există legi speciale privind salarizarea sau contract colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare.
 

Vizualizări: 781

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: