Externe

Libia, sfâșiată de interese economice

Deputaţii egipteni au aprobat luni o posibilă intervenţie armată în Libia dacă forţele guvernamentale de la Tripoli, susţinute de Turcia, continuă să avanseze spre estul ţării, a anunţat Parlamentul, relatează AFP preluat de agerpres.

Camera a aprobat în unanimitate trimiterea unor ''elemente ale armatei egiptene în misiuni de luptă în afara graniţelor statului egiptean, pentru apărarea securităţii naţionale egiptene'', se arată într-un comunicat al Parlamentului.

Votul, care a avut loc cu uşile închise, survine la câteva zile după ce preşedintele egiptean Abdel Fattah Al-Sissi a declarat că ţara sa nu va rămâne ''inertă'' în conflictul libian în faţa unei ''ameninţări directe'' privind securitatea naţională.

Libia, care dispune de cele mai abundente rezerve de petrol din Africa, este sfâşiată de un conflict între două puteri rivale: GNA, recunoscut de ONU şi al cărui sediu este la Tripoli, şi mareşalul Haftar, care controlează estul şi o parte din sudul ţării.

Primul este susţinut de Turcia, care a desfăşurat militari la faţa locului, iar al doilea de Egipt, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Rusia.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: