Economie

Licitație pentru podul de la Lainici

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat o licitaţie de 19,64 milioane lei (4,13 milioane euro), fără TVA, pentru reabilitarea unui sector din Drumul Naţional 66 (DN66), proiect finanţat prin Programul Operational Infrastructura Mare – POIM, potrivit unui anunţ publicat luni pe platforma online SICAP.

DN66 este un drum naţional pe ruta Filiaşi-Târgu Jiu-Petroşani-Simeria, lung de aproape 250 kilometri.

”Obiectul contractului îl reprezintă reabilitarea DN66 prin reamenajarea sectorului cuprins între km 105+000 - km 105+580 în vederea construirii unui pod nou peste Jiu de la Meri la km 105+250 si reamenajare sector km 106+220 - km 106+965 din zona Mânăstirii Lainici”, se arată în anunţ.

Contractul, estimat la 19,64 milioane lei (4,13 milioane euro), fără TVA, este finanţat prin Programul Operational Infrastructura Mare – POIM.

Ofertantul trebuie să demonstreze că a finalizat, în ultimii 5 ani, lucrări de construcţie similare în valoare cumulată de minimum 10 milioane lei, fără TVA, la nivelul a maximum 3 contracte.

Tipul procedurii este ”procedură simplificată”, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 22 mai.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: