Justiție

Lidl, șmen de milioane de euro cu primari din Dolj

Lovitură de teatru în scandalul depozitului Lidl de lângă radarul NATO din comuna Cârcea. Nemţii au dat în judecată toate părţile implicate, inclusiv pe cei de la care au cumpărat cu milioane de euro cele 23 de hectare de teren unde au început construcţia depozitului. Este vorba despre primarul din Cârcea, Valerică Pupăză şi soţia acestuia, de fostul primar din Işalniţa, Ovidiu Flori, şi soţia acestuia, pe Groza Leana şi Groza Aurel, şi de firmele Vamagro şi Pam Oltenia Sud Invest. Lidl a dat în judecată şi Consiliul Judeţean Dolj şi pe preşedintele instituţiei. Obiectul dosarului este „pretenţii“ şi a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj acum două săptămâni. Retailerul german le cere celor de mai sus despăgubiri pentru întârzierea lucrărilor.

Pe scurt, Lidl România a cumpărat cu milioane de euro zeci de hectare de teren în Cârcea de la familia primarului din Cârcea, de la familia fostului primar din Işalniţa şi de la firmele la care membrii familiilor lor sunt acţionari la două firme. Pentru a parafa înţelegerea, Lidl a pus condiţie ca pe terenul respectiv să se obţină mai întâi autorizaţie de construire. Autorizaţia a fost eliberată, Lild a început construirea, dar i-a scăpat un detaliu.

 
Depozitul care începuse să prindă contur se afla foarte aproape de un radar al Ministerului Apărării de care nimeni nu a ţinut cont atunci când s-a eliberat autorizaţia. Practic, CJ Dolj, cel care a emis certificatul de urbanism şi autorizaţia, nu a solicitat şi avizul Statului Major General. Din această cauză, Armată a dat în judecată Lidl, Consiliul Judeţean Dolj şi pe preşedintele în funcţie al acestuia şi a cerut suspendarea autorizaţiei de construire şi anularea ei.

La un moment dat, părţile implicate păreau că se îndreaptă către o împăcare. Ministerul Apărării era dispus să renunţe la procese şi chiar să mute radarul. Judecătorii nu au fost de acord cu înţelegerea şi au obligat Armata să continue judecata.

 
Aşa se face că procesele au fost repuse pe rol şi îşi urmează procedura judecătorească firească. În momentul de faţă stadiul lor este următorul: autorizaţia de construire este suspendată pe baza unei decizii a Tribunalului Dolj din luna aprilie a acestui an. CJ Dolj şi Lidl au făcut recurs care se va judeca peste circa o săptămână.

 
Celălalt proces, de anulare a autorizaţiei de construire, a fost repus pe rol în luna iunie a acestui an, iar astăzi ar trebui să aibă primul termen de judecată. În decizia din iunie, judecătorul a decis să respingă înţelegerea dintre Armată şi Lidl şi să repună cauza pe rol „având în vedere că, prin concluziile scrise, depuse la data de 13.06.2023, reclamantul a invocat motive de nelegalitate, instanţa apreciind că este necesar ca acestea să fie puse în discuţia părţilor, pentru respectarea principiului contradictorialităţii“.

Ei bine, în timp ce aceste două procese îşi urmează cursul firesc, Lidl pare că şi-a pierdut răbdarea şi a decis să atace şi el. Aşa că, pe 28 august, a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj un dosar în care cere despăgubiri tocmai de la cei de la care a cumpărat terenul, dar şi de la CJ Dolj şi de la preşedintele în funcţie al CJ Dolj. Fiind proaspăt depus, dosarul nu a primit încă termen de judecată.

 

Primarul din Cârcea şi fostul primar din Işalniţa au precizat pentru GdS că nu ştiau de existenţa dosarului. „Nu ştiu nimic. Doamne fereşte, om vedea! Lidl nu mi-a cerut nici un ban înapoi“, a spus Valerică Pupăză, primarul din Cârcea. Ovidiu Flori, fost primar în Işalniţa, actual administrator al comunei, a spus că nici el nu ştie despre ce este vorba. „Nu ştiam despre acest proces. Să văd despre ce este vorba“, a spus el.

Actualul preşedinte al CJ Dolj, Cosmin Vasile, a precizat că ştie despre procesul intentat de Lidl, dar crede că demersul juridic ar putea avea legătură cu anumite clauze din contractele de vânzare aflate în prag de prescripţie. „Este posibil să îşi ia măsuri de precauţie. Sunt multe necunoscute. Este posibil ca anumite termene din contracte să se apropie de prescripţie“, a explicat Cosmin Vasile. Potrivit acestuia, chiar dacă actuala autorizaţie de construire va fi anulată, se poate emite una nouă în condiţiile solicitate de lege şi de Ministerul Apărării.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: