Declarația zilei

Ludovic Orban, despre bugetul Guvernului: ”E science fiction, e o minciună!”

Ludovic Orban a vorbit despre proiectul de buget al guvernului Dăncilă: "Un buget science fiction, pentru că se bazează pe nişte ficţiuni în ceea ce priveşte bazele acestui buget, respectiv o rată a inflaţiei de 2,8%. Să ne aducem aminte că rata anuală a inflaţiei, care era aproape zero în momentul la care PSD-ALDE s-au instalat la guvernare, a ajuns la nivel extrem de ridicat, 5,4 rata anualizată, şi la ora actuală este 4,6 rata anualizată, ori, în condiţiile în care leul s-a prăbuşit, în condiţiile în care vor avea loc scumpiri în lanţ datorate creşterii costurilor cu energia electrică, cu gazul natural, evident că vom avea un puseu inflaţionist şi evident că rata inflaţiei propusă în acest buget - de 2,8% - este science fiction, este o minciună. Cum poţi să-ţi asumi o asemenea creştere economică de 5,5%, în condiţiile în care toate prognozele făcute de instituţii internaţionale de prestigiu indică o creştere economică de maxim 4% şi, cel mai probabil, această creştere economică nu va depăşi 3%. Or, este clar că toate cifrele sunt puse din burtă, toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni, aşa cum au reprezentat şi în bugetele pe anii anteriori. În special sumele alocate pentru investiţii şi sumele alocate pentru Educaţie reprezintă nişte minciuni".

Vizualizări: 425

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Declarația zilei:

Citește și: