Eveniment

Mamă, tată și fiu, decedați cu Covid

O întreagă familie de giurgiuveni, mama, tatăl și fiul de 36 de ani, a murit de Covid la Spitalul județean din Giurgiu.

Cei trei, care erau nevaccinați, au decedat în 13 octombrie. „Toți trei au fost internați cu o formă foarte gravă de covid și nu au răspuns la tratament. Părinții au murit la câteva ore distanță, iar băiatul – în cursul nopții. Nu au răspuns la nici un tratament, deși aveam schema de medicație”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu.

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a confirmat și el tragedia familiei. Mai mult: potrivit lui Beianu, familia mai avea o fată, cadru medical, care a insistat pentru vaccinare, dar părinții și fratele ei nu au vrut să se imunizeze. ”Din păcate, toate tratamentele au eșuat”, a declarat Beianu.

Vizualizări: 214

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: