Politică

Marcel Ciolacu amenință cu anticipatele

Președintele PSD Marcel Ciolacu spune că nu își dorește alegeri anticipate dar se va ajunge la acestea dacă nu se va respecta acordul politic dintre partidele aflate la guvernare.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat că nu și-ar dori alegeri anticipate dar dacă nu va fi respectat acordul politic încheiat între partidele de guvernare privind rotaţia premierilor, atunci aceasta ar putea fi direcţia şi calea de urmat. „N-am auzit niciun factor decident nici de la PSD, nici de la PNL, care să ridice anumite probleme asupra acordului politic care a creat această coaliţie din care face parte nu numai PSD şi PNL, ci şi UDMR şi minorităţi. Va avea loc acest schimb de prim-miniştri. Este pe 23 sau 25 mai. Presupun că la începutul lunii mai vom veni cu un program de guvernare şi o să începem toate procedurile legale şi constituţionale pentru această rocadă”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seara la RTV.

Acesta a mai spus că nu crede că se va ajunge la alegerile anticipate și că va fi respectat acordul politic între partidele de guvernare: „Domnul prim-ministru Nicolae Ciucă e un om de onoare. E militar şi general şi sunt ferm convins că nu sunt probleme. Atributul desemnării primului-ministru este al preşedintelui României, conform Constituţiei. Dacă nu se doreşte, cu toate că nu sunt un mare fan al alegerilor anticipate, cred că aceea ar fi direcţia”.

Vizualizări: 32

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: