Externe

Marea Britanie: Premierul Boris Johnson pierde un vot crucial

Premierul Boris Johnson a pierdut un vot crucial în Parlamentul britanic, o primă etapă în încercarea deputaţilor de a împiedica un Brexit fără acord şi ameninţă cu declanşarea alegerilor anticipate. În replică, Boris Johnson a anunţat că va depune o moţiune pentru declanşarea alegerilor anticipate, relatează BBC.

Moţiunea care constituie primul pas pentru amânarea ieşirii Marii Britanii din UE a întrunit 328 de voturi „pentru” la 301 „împotrivă” şi presupune că parlamentarii pot veni cu un proiect pentru a amâna Brexitul.
 
Liderul laburist Jeremy Corbyn a declarat că proiectul de lege trebuie aprobat înainte de organizarea alegerilor.
 
În total, 21 de parlamentari conservatori, inclusiv o serie de foşti miniştri ai cabinetului, s-au alăturat partidelor de opoziţie pentru a învinge guvernul.
 
După vot, Downing Street a anunţat că parlamentarii conservatori care au votat cu opoziţia vor fi excluşi din Partidul Conservator.
 
Premierul Boris Johnson le-a spus parlamentarilor că nu are de ales decât să depună eforturi pentru a convoca alegeri anticipate în octombrie, adăugând: „Oamenii acestei ţări vor trebui să aleagă”.
 
Rezultatul votului din Parlament înseamnă că deputaţii vor putea prelua controlul, oferindu-le şansa de a introduce un proiect de legecare ar obliga premierul să ceară întârzierea Brexitului până la 31 ianuarie, cu excepţia cazului în care parlamentarii aprobă un nou acord sau votează în favoarea unei ieşiri fără acord, până la 19 octombrie.
Potrivit BBC, premierul intenţionează să provoace alegeri anticipate pe 15 octombrie, cu două zile înainte de un summit crucial al UE.

Însă pentru a declanşa alegeri anticipate, Boris Johnson are nevoie de votul a două treimi din parlamentari.

Liderul laburist Jeremy Corbin a spus însă că legea pentru blocarea Brexitului fără acord pe 31 octombrie trebuie să treacă înainte de alegeri.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: