Eveniment

Mașină lovită de un șofer beat

Polițiștii din Motru au fost sesizați ieri prin 112 că o persoană a avariat un autoturism.

“Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări au stabilit că un bărbat de 40 de ani, din comuna Oprișor, județul Mehedinți, în timp ce încerca să parcheze un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu alt autovehicul ce se afla staționat.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 1,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a comunicat IPJ Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care nu posedă permis de conducere.

Tot ieri, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au depistat în trafic un bărbat de 28 ani, din orașul Târgu-Cărbunești, în timp ce conducea un ATV, pe DJ 675 Târgu-Cărbunești, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Vizualizări: 62

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: