Eveniment

Mașini în flăcări după accident

Un accident rutier grav a avut loc în dimineața zilei de Crăciun în Iași, la intrarea în Podu Iloaiei (judeţul Iaşi) dinspre Budăi.

Un șofer beat a intrat pe contrasens și a lovit o mașină, urmând ca ambele autoturisme să ia foc. Bărbații, răniți ușor, au reușit să iasă teferi din vehiculele în flăcări. Șoferul vinovat avea o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind deschis dosar penal, potrivit Ziarul de Iași.

”In această dimineață, în jurul orei 06.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DE 583, în localitatea Podu Iloaiei a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că între două auto a avut loc o coliziune, soldată cu rănirea a două persoane.

În urma testării alcoolscopice a unuia dintre șoferi a rezultat valoarea de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rezultatul în cazul testării alcoolscopice celuilalt șofer a fost negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis poliția, potrivit sursei citate.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: