Justiție

Mecanicul trenului din Teleorman, sub control judiciar

Mecanicul trenului de pasageri care a provocat accidentul feroviar din judeţul Teleorman a fost pus sub control judiciar.

Mecanicul trenului de pasageri care a provocat accidentul din judeţul Teleorman a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore de către poliţişti. Procurorii care instrumentează dosarul au dispus plasarea sa sub control judiciar.

”La data de 16.03.2023, fiind în continuarea cercetărilor în dosarul penal privind accidentul feroviar, din data de 13.03.2023, din staţia Roşiori Nord, poliţiştii din cadrul Biroului judeţean Poliţie Transporturi Teleorman au dispus reţinerea suspectului, mecanic de locomotivă al trenului IR 1822, pentru 24 ore”, a transmis, joi, IPJ Teleorman.

Sursa citată a precizat că bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale, procurorul dispunând măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile, precum şi punerea acestuia în libertate.

Bărbatul are 36 de ani şi este din Filiaşi. Mecanicul este acuzat că a provocat accidentul în urma căruia 12 persoane au primit îngrijiri medicale, iar patru au fost transportate la spital.

Vizualizări: 42

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: