Politică

Medicii, amenințați cu pușcăria dacă refuză să interneze pacienți cu Covid-19

O nouă serie de măsuri pentru combaterea pandemiei de coronavirus a fost anunțată duminică seara de autorități.

Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunțat duminică seară că a semnat un ordin potrivit căruia pacienţii care au nevoie de îngijiri spitalicești nu pot fi refuzaţi la internare, indiferent dacă există sau nu confirmarea infecţiei cu coronavirus. Refuzul internării atrage răspunderea penală, a mai spus Raed Arafat.

 
 
„Refuzul de internare – şi atragem atenţia asupra acestui lucru – a unui pacient care are nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti cade sub incidenţă penală. Atragem atenţia managerilor şi şefilor de secţie, precum şi medicilor care efectuează gărzi în spitale că pacienţii nu pot fi refuzaţi, tratamentul, pe motiv că nu există confirmarea sau infirmarea faptului că sunt pozitivi sau negativ COVID”, a declarat Raed Arafat într-o declarație de presă alături de ministrul de Interne, potrivit Agerpres.

El a explicat că a emis un ordin în acest sens, după ce au existat mai multe asemenea situaţii de refuz.

„Am emis patru ordine (…) în patru aspecte, pe care o să le explic. Primul, şi pe care-l considerăm extrem de important, este cel care stabileşte anumite reguli pentru internarea pacienţilor care se prezintă la unităţile de primiri urgenţe şi la spitale. După ce ni s-a semnalat că în unele situaţii s-a întârziat cu internarea sau cu transferul din cauza lipsei testării şi a confirmării sau a infirmării infecţiei cu COVID, am decis să emitem un ordin al comandantului acţiunii, care stabileşte clar că orice pacient poate fi suspectat de a fi COVID pozitiv, chiar dacă nu există testarea la nivelul unităţii de primiri urgenţe, motiv pentru care personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, după care pacientul care are altă patologie şi care necesită internare imediată sau pacientul în stare critică se va interna în spitalul în care există sau la care s-a prezentat sau în alt spital conform ordinului Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Afacerilor Interne 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic a pacientului critic sau la un spital stabilit de direcţiile de sănătate publică”, a mai spus Raed Arafat.

Reamintim că toți medicii de la spitalul din Mioveni, județul Argeș, inaugurat anul trecut, și-au dat demisia când au aflat că trebuie să trateze pacienți cu coronavirus, cadrele medicale susținând că nu au echipamente de protecție.

Vizualizări: 1,480

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: