Eveniment

Medicii de la DSP demisionează din cauza volumului mare de muncă

Patru epidemiologi au demisionat de la DSP București: Este un volum prea mare de muncă
 
 
Patru medici epidemiologi au demisionat de la DSP Bucureşti, din cauza volumului prea mare de muncă, a anunţat, vineri seară, la Digi 24, directorul adjunct al instituţiei, Florentina Iacobi. Şeful DSU, Raed Arafat, a afirmat că demisiile sunt sub semnul întrebării, dată fiind situaţia de criză sanitară în care ne aflăm. ”Este ca soldatul care în timpul războiului îţi spune: «Este prea greu pentru mine în război, am plecat»”, afirmă Arafat, scrie stiripesurse.ro.

Directorul adjunct al DSP Bucureşti, Florentina Iacobi, a declarat, vineri seară, la Digi 24, că instituţia se confruntă cu deficit de personal, amplificat de demisia în această săptămână a patru medici epidemiologi.

Întrebată din ce motiv au demisionat medicii, Iacobi a precizat că ”din cauza volumului mare de muncă”.

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat, la rândul său, că este ”sub semnul întrebării” demisia unor oameni de specialitate, în timpul unei pandemii, când este clar că volumul de muncă este mare.

”Când vine cineva şi-ţi spune că e prea mult volum de muncă în timpul bătăliei, e ca şi soldatul care în timpul războiului îţi spune: «Este prea greu pentru mine în război, am plecat!» (...) Faptul că-ţi depui demisia să pleci pentru că volumul de muncă e mare în timpul unei pandemii şi să fii din domeniu este, totuşi, un pic sub semnul întrebării. Cu toţi ştim că este foarte mult de muncă, pentru că e pandemie”, a declarat Arafat.

La DSP Bucureşti au fost detaşaţi şi vor începe munca de luni 90 de medici de medicină şcolară şi 13 medici epidemiologi.

Vizualizări: 1,102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: