Comunitate

Medicii din Craiova, solidari cu rezidenții

Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova anunţă că joi, la prânz, vor mânca un sandwich împreună cu rezidenţii, în faţa cantinei unităţii medicale, în semn de solidaritate cu medicii rezidenţi care nu mai pot primi masă gratuită.

"La iniţiativa colegului nostru din SCJU Craiova, domnul doctor chirurg Liviu Vasile, vom mânca, împreună cu rezidenţii noştri, un sandwich, în faţa cantinei interzise pentru rezidenţi! Ora de masă, 12.30! Domnul doctor e de gardă şi refuză să mai ia masa în cantină, în aceste condiţii. E modul nostru de a ne declara solidaritatea faţă de rezidenţii care nu vor mai putea lua masa gratuit, în spital, în zilele în care sunt de gardă!!", a scris pe Facebook medicul Livia David, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Acţiunea vine după apariţia unui anunţ potrivit căruia spitalul va asigura masa doar pentru medicii specialişti sau primari, nu şi pentru rezidenţii care fac gărzi. "Medicii rezidenţi care doresc să mănânce la bucătăria spitalului o pot face contra cost", scrie în anunţul semnat de directorul medical al spitalului, Mihaela Cheie.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că medicii rezidenţi nu au masa asigurată, spunând că nu crede că ar fi "foarte mult" ca aceştia să achite, de două ori pe lună, contravaloarea mesei, adică 10 lei. Pintea a mai spus că un medic rezident are un salariu între 2.500 şi 6.000 de lei.

Vizualizări: 738

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: