Comunitate

Medicii vor face gărzi la domiciliu, pentru reducerea cheltuielilor

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că regulamentul de implementare a gărzilor va trebui să suporte modificări, menţionând că, în situaţiile în care se prezintă puţini pacienţi, se poate organiza un serviciu de gardă la domiciliu, ''care este mai puţin costisitor''.

"Unele spitale au cheltuieli cu gărzile foarte mari, pentru că nu eficientizează acest proces. În sensul că acolo unde ai puţine prezentări la o linie de gardă pe o anumită secţie medicală sau chirurgicală poţi să organizezi un serviciu de gardă la domiciliu, care este mai puţin costisitor, atâta vreme cât ne plângem de procentul cheltuielilor de personal. Pe de altă parte, numărul liniilor de gardă dintr-un spital, de asemenea, poate fi restructurat în funcţie de adresabilitate şi numărul de pacienţi", a arătat Pintea în cadrul unei declaraţii de presă susţinute cu ocazia Forumului Naţional al Spitalelor.

Ministrul a oferit şi un exemplu în acest sens, făcând referire la spitalele mici care au gărzi de chirurgie, dar nu şi de terapie intensivă.

Vizualizări: 6,989

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: