Politică

Ministrul Educației anunță salarii de 9.300 de lei în educație

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri, despre majorările salariale din noua lege a educaţiei,că este vorba de o creştere a salariului de la 6.500 de lei brut la 9.300 de lei brut. El a precizat că salarizarea cel mai probabil va fi luată în calcul din septembrie 2023. Ori înţelegem că educaţia stă la baza tuturor lucrurilor, noi, clasa politică, decidenţii, ori, dacă nu, vă dau şi o veste proastă, toate măsurile care sunt reformă adevărată în acest sistem, dacă nu beneficiază de un suport financiar corespunzător sunt degeaba, a mai spus el. Ministrul a spus că premierul a propus, într-o manieră foarte hotărâtă, adoptarea, într-o primă lectură a acestor două proiecte de lege şi că a validat aceste măsuri.

 
”Am înţeles că cele 43 de zile sunt în perioada de vară şi este foarte cald, am înţeles şi că până anul trecut, spre final, eram în criză sanitară şi nu puteam să vorbim de educaţie, am înţeles că apoi au venit şi sărbătorile şi nu era momentul bun pentru educaţie. Din păcate, s-a declanşat criza în Ucraina şi iar nu a fost timp pentru educaţie. Imediat după februarie, martie am intrat în sărbătorile pascale şi nu puteam să vorbim despre educaţie. După aceea am intrat în examenele naţionale, Evaluare naţională şi Bacalaureat, iarăşi nu era un moment bun. Acum iarăşi nu este un moment bun pentru educaţie, acum iar nu este un moment în care să fie resurse financiare pentru educaţie. Nu mergem în această paradigmă”,  a declarat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a continuat: ”Ori înţelegem că educaţia stă la baza tuturor lucrurilor, noi, clasa politică, decidenţii, ori, dacă nu, vă dau şi o veste proastă, toate măsurile care sunt reformă adevărată în acest sistem, dacă nu beneficiază de un suport financiar corespunzător sunt degeaba”.

 
Cîmpeanu a mai declarat că ”este stupid să ne aşteptăm să mergem cu aceiaşi profesori, cu aceeaşi finanţare, cu aceleaşi instituţii şi să avem rezultate diferite pentru copii”.

 
 

”Nu se poate lucrul acesta deci avem nevoie de finanţare. Din fericire, impactul bugetar va fi treptat. Spre exemplu, 24% este impactul salarizării, 25% este impactul diversificării curricum-ului, care începe în 2023, nu are impact până atunci, şi începe cu clasa a 9 a deci va fi un sfert din impact”, a explicat el.

Potrivit ministrului,”bursele elevilor vor avea impact total încă din ianuarie 2023”.

”Salarizarea cel mai probabil va fi luată în calcul din septembrie 2023, este vorba de o creştere a costului standard, pentru cheltuielile salariale, care în momentul de faţă este 6.386 de lei per elev, la 9.000 de lei per elev. Este vorba de o creştere a salariului care în momentul de faţă în educaţie este de 6.500 de lei brut la 9.300 de lei brut, a spus ministrul.

Întrebat dacă premierul Nicolae Ciucă i-a dat asigurări pentru aceste majorări, ministrul a afirmat că premierul este un susţinător al educaţiei şi al performanţei şi echităţii în educaţie. 

”Evident că un premier responsabil se uită la impactul financiar dar în momentul în care a înţeles importanţa acestor obiective şi a înţeles că nu este vorba de un impact de 36 de miliarde de lei care să intre în 2023 ci că va intra gradual în funcţiune până în 2027, a validat total inclusiv în şedinţa de Guvern, pentru că premierul a propus, într-o manieră foarte hotărâtă, adoptarea, într-o primă lectură, ce e drept, a acestor două proiecte de lege”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu. 

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: