Social-media

Nicki Minaj, arestată înainte de concert

Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată şi a putut să îşi continue călătoria, relatează BBC.

Minaj a fost arestată pentru suspiciuni de export de droguri uşoare, după care a fost amendată şi i s-a permis să îşi continue călătoria, afirmat Poliţia olandeză.

Cu toate acestea, ea nu a reuşit să ajungă la timp la Manchester pentru a susţine concertul de sâmbătă, care a fost amânat în timp ce 20.000 de fani se aflau pe stadion aşteptând-o să apară pe scenă.  Între aceştia se afla Imogen Pope (18 ani) din Newton-le-Wilows in Merseyside, care a spus că este ”foarte furioasă”.

”Am cheltuit 150 de lire pe bilet şi mi-am luat o zi liberă de la serviciu şi am aici aproape trei ore aşteptând şi ni s-a spus că nu va avea loc”, a spus ea.
 

Ellis Day (17 ani) din Cheshire a spus că este ”complet devastată”: ”Am venit aici, am petrecut întreaga zi pregătindu-ne, pentru a vedea că se întâmplă asta. Este dezamăgitor când aveam speranţe şi am cheltuit bani şi ni s-a spus chiar în ultimul moment că ea nu va veni”.

Fanii au putut intra pe stadion la ora locală 19.00 şi au sperat că evenimentul se va desfăşura pânâ când a fost făcut anunţul amânării, în jurul orei 21.30, adică ora la care ea era aşteptată să urce pe scenă. 
Au fost huiduieli pe stadionul din Manchester, înainte ca toată lumea să plece.

Potrivit unor videoclipuri postate pe reţelele sociale şi datelor de zbor, avionul despre care se crede că o transporta pe Minaj era încă la Amsterdam când a fost amânat spectacolul de la Manchester.

Unii fani s-au întrebat de ce show-ul nu a fost anulat la ora 17.00, după ce s-a aflat că Minaj a fost arestată.

Aceasta este cel mai recent incident de la noul stadion de 450 milioane de lire, care a fost obligat să amâne, în ultimele săptămâni, şi alte spectacole, susţinute de artişti precum Olivia Rodrigo, Take That şi Peter Kay, după o serie de întârzieri şi probleme tehnice.

Olivia Gibson (21 de ani) din Newcastle a afirmat că acum este o ”fostă fană” şi că Minaj are obiceiul să întârzie şi ar fi trebuit să îşi rezerve mai mult timp pentru călătorie.

Alţi fani au susţinut că nu este vina artistei şi că organizatorii ar fi trebuit să anunţe publicul din timp.


 
Pe reţelele sociale, Minaj a spus că a petrecut între cinci şi şase ore într-o celulă şi că a ajuns la hotel la Manchester în jurul de miezul nopţii.

”Planul lor de a nu mă lăsa să urc pe acea scenă a reuşit”, a scris ea pe X, fără a preciza la cine se referă.

”Vă rog să acceptaţi scuzele mele profunde şi sincere. Au ştiut clar cum să mă rănească astăzi, dar va trece şi asta. Ei fac asta din nou şi din nou şi din nou şi am încercat din greu să nu discut despre asta pentru că voi meritaţi să primiţi ce e bun. Urăsc să vă implic în orice care nu are ca scop entertainment-ul”, a susţinut ea.

Ea a spus că speră să anunţe data reprogramării duminică, promiţând un ”bonus suplimentar” celor care au deja bilet.

Minaj mai avea deja un spectacol anunţat pentru joi la acelaşi stadion.

Anterior, Minaj a filmat o parte din arestarea ei, postând-o pe reţelele de socializare sâmbătă după-amiază.

În imagini, un ofiţer de Poliţie pare să fie auzit când îi spune: ”Suntetţi arestată”. Ea îi spunea că nu are la ea droguri. 
Vededa a postat o serie de mesaje pe X. ”Mi-au luat bagajul fără consimţământ”, a scris ea. În alt mesaj, ea a adăugat: ”Aici e Amsterdam, apropo, unde iarba este legală”.

Tehnic, în Ţările de Jos este ilegal să deţii, vinzi sau să produci droguri. Însă ţara are o politică de toleranţă privind vânzarea sau posesia unor mici cantităţi din unele droguri.

Organizatorii au transmis: ”Spectacolul programat al lui Nicki Minaj’ de la arena Co-op Live din Manchester de sâmbătă, 25 mai, a fost amânat”. Ei au precizat că biletele vor rămâne valabile pentru data când concertul va fi reprogramat.

”În ciuda eforturilor lui Nicki de a găsi orice cale pentru ca spectacolul să se ţină, evenimentele au făcut ca acest lucru să fie imposibil. Suntem profund dezamăgiţi de inconvenienţele pe care acest lucru le cauzează”, au arătat ei.

Minaj ar urma să îşi continue turneul duminică la Birmingham, apoi să ajungă la Londra şi Glasgow, înainte de un al doilea concert programat la Manchester joi.

 

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social-media:

Citește și: