Eveniment

Olt: 13 ambulanţieri de la Corabia, cercetaţi sub control jucidiar

Treisprezece ambulanţieri din Corabia sunt cercetaţi sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals, după ce, în perioada 2015-2018, şi-au însuşit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare. De asemenea, ei nu mai au voie să îşi exercite profesia pe o perioadă de 60 de zile.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, pe data de 3 decembrie, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia a pus în mişcare acţiunea penală faţă de un număr de 15 inculpaţi, ambulanţieri în cadrul Serviciului de Ambulanţă Corabia pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals.

De asemenea, la data de 4 decembrie, a fost luată măsura controlului judiciar faţă de 13 dintre aceştia, fiindu-le interzisă execitarea profesiei pe o perioadă de 60 de zile.

În luna august, au fost efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice 17 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediul unei unităţi medicale din oraşul Corabia.

Percheziţiile au fost făcute într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt bănuite că, în perioada 2015-2018, şi-ar fi însuşit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituţiei publice. Prejudiciul urmează a fi stabilit în urma cercetărilor, au precizat anchetatorii.

Instituţia la care au avut loc percheziţii este staţia de Ambulanţă Corabia. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe bidoane cu motorină.

Vizualizări: 1,226

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: