Externe

ONU solicită încetarea imediată a focului în Gaza

Șefii tuturor agențiilor importante ale ONU au emis o declarație comună prin care solicită o „încetare imediată a focului" în Gaza. „Ajunge", este mesajul ferm transmis de reprezentanții ONU care anunță că au cel mai mare număr de victime „înregistrat vreodată într-un singur conflict".


„Timp de aproape o lună, lumea a urmărit cu șoc și groază evoluția situației din Israel și din teritoriile palestiniene ocupate, în fața numărului tot mai mare de vieți pierdute și sfâșiate", au transmis șefii ONU, potrivit BBC, scrie Mediafax.

 
 
Șefii unor organizații, printre care UNICEF, OMS, Programul Alimentar Mondial și Salvați Copiii, au menționat pierderile „îngrozitoare" de vieți omenești de ambele părți și au cerut eliberarea necondiționată a ostaticilor luați de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie.

 
 
„Uciderea îngrozitoare a și mai multor civili în Gaza este revoltătoare, la fel ca și lipsirea a 2,2 milioane de palestinieni de la hrană, apă, medicamente, electricitate și combustibil", se mai arată în declarație.

 
 

În document mai scrie că 88 de persoane care lucrau pentru UNRWA, agenția care se ocupă de refugiații palestinieni, au fost ucise începând cu 7 octombrie. Acesta este cel mai mare număr de victime ONU „înregistrat vreodată într-un singur conflict", este concluzia semnatarilor declarației.
 

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: