Comunitate

Pacienții unui spital, lăsați fără mâncare

Pacienţii internaţi în cel mai mare spital public din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), vor primi hrană, începând de sâmbătă, de la un alt furnizor, după ce firma care a câştigat licitaţia a notificat spitalul de dimineaţă, că începând cu ora prânzului, nu mai livrează mâncare pentru bolnavi, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

"Vă informăm că SCJU Sibiu a fost notificat în această dimineaţă (sâmbătă - n.r.) la ora 9,18, printr-un email transmis de SC Ansamble Catering & Services SRL, societate care a fost desemnată să presteze serviciile de preparare şi livrare a hranei în regim de catering pentru pacienţii internaţi şi medicii de gardă că, începând cu masa de prânz de azi, 6 mai 2023, vor înceta prestarea serviciilor mai sus menţionate. Ca urmare, conducerea spitalului a acţionat rapid cu scopul de a preveni o situaţie de criză şi a ajuns la un acord cu reprezentaţii S.C. Bliss S.R.L. (Super Mama - n.a.) care va furniza hrana pacienţilor, începând cu prânzul de azi", se precizează în comunicatul SCJU Sibiu.

Potrivit sursei citate, pentru asigurarea serviciilor de preparare şi transport hrană, spitalul va încheia un contract prin negociere fără publicare prealabilă, care va fi valabil până la organizarea unei noi licitaţii.

Managerul spitalului, medicul Daniel Chelcea, spune că fostul furnizor de mâncare de la SCJU Sibiu a fost reclamat în mai multe rânduri de bolnavi pentru calitatea slabă a hranei.

"Asigurarea hranei pacienţilor în cele mai bune condiţii a fost şi va fi în continuare o prioritate pentru SCJU Sibiu. Pe fondul problemelor şi disfuncţionalităţilor identificate în relaţia cu firma furnizoare a serviciilor, am căutat soluţii alternative, tocmai pentru a fi pregătiţi în eventualitatea unei astfel se situaţii şi le mulţumim partenerilor de la Super Mama, pentru deschidere şi disponibilitate. Sprijinul pe care l-am primit a fost decisiv în rezolvarea acestei situaţii şi suntem convinşi că această schimbare va îmbunătăţi atât calitatea produselor pe care le primesc pacienţii, cât şi modalitatea de servire", a declarat managerul.

SCJU Sibiu serveşte pacienţilor pacienţilor hrană adusă de la firme de catering, din cauză că nu mai are o cantină proprie, funcţională, unde să pregătească mâncarea.

Vizualizări: 37

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: