Justiție

Pădurar reținut 24 de ore

Un pădurar din Alba a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi determinat un muncitor silvic să taie, din fondul forestier naţional, arbori nemarcaţi, iar ulterior ar fi valorificat la diverse persoane cei peste 30 de metri cubi de material lemnos rezultat, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

"La data de 8 septembrie, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj au reţinut un bărbat de 34 de ani, din Bucerdea Grânoasă, angajat al unui ocol silvic, care este cercetat pentru tăiere fără drept de arbori, din fondul forestier naţional, în forma participaţiei improprii. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în luna august a anului 2021, i-ar fi cerut unui muncitor silvic să taie mai mulţi arbori, nemarcaţi, dintr-o pădure care face parte din fondul forestier naţional, aflată în proprietatea unui cetăţean din comuna Bucerdea Grânoasă", se menţionează într-un comunicat transmis, AGERPRES, de către IPJ Alba.

Potrivit sursei citate, se pare că arborii ar fi fost tăiaţi în baza unei înţelegeri făcute între proprietarul pădurii şi pădurar, pentru stingerea unei datorii pe care primul ar fi avut-o la cel din urmă.

Ulterior, materialul lemnos rezultat, cu un volum de 30,8 metri cubi, ar fi fost transportat de la locul exploatării şi comercializat de către pădurar către diverşi cetăţeni din comună.

"Pentru documentarea activităţii infracţionale, verificările în fondul forestier au fost efectuate de către poliţişti cu sprijinul specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere Cluj", precizează reprezentanţii IPJ Alba.

Pădurarul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale. 

Vizualizări: 63

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: