Externe

Partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban a plecat din PPE

Partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban a părăsit miercuri grupul Partidul Popular European pe fondul disputelor privind suspendarea sa din familia europeană, anunță Reuters și Euronews.

Viktor Orban l-a înștiințat de decizie pe liderul Partidului Popular European, Manfred Weber, într-o scrisoare trimisă miercuri, la scurt timp după ce grupul PPE din Parlamentul European și-a modificat regulamentul.

Modificarea adoptată joi permite grupului PPE să suspende delegațiile formațiunilor deja suspendate din Partidul Popular European, după cum a anunțat anterior și deputatul Siegfried Mureșan.

Orban a declarat că acțiunea a fost „în mod clar o mutare împotriva Fidesz” care a fost suspendată în martie 2019 din PPE.

Scrisoarea premierului ungar a adăugat de asemenea că regulile adoptate de grupul PPE din Parlamentul European sunt „nedemocratice, injuste și inacceptabile” într-o perioadă în care „sute de mii de europeni sunt spitalizați și doctorii noștri salvează vieți”.

Scrisoarea lui Orban a fost distribuită pe Twitter de vicepreședintele Fidesz, Katalin Novak, aceasta afirmând că „nu vom permite reducerea la tăcere a europarlamentarilor noștri sau limitarea abilității lor de a ne reprezenta votanții”.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: