Economie

Pestă porcină confirmată în Prahova

Autorităţile din judeţul Prahova au confirmat, miercuri, primul focar de pestă porcină africană (PPA) într-o gospodărie din localitatea Poienarii Burchii. Boala a ajuns, cel mai probabil, la animalul crescut în curte de la mistreţii care au intrat în lucerna cu care acesta a fost hrănit.

Potrivit prefectului judeţului Prahova, Mădălina Lupea, focarul de pestă porcină africană a fost confirmat într-o gospodărie din satul Poienarii Rali, comuna Poienarii Burchii, situat în apropiere de Ploieşti.

Proprietarul a anunţat DSVSA că are un porc bolnav, după ce, anterior, acesta îngropase un alt porc care a murit din cauze necunoscute.

Zona include sate din comunele Poienarii Burchii şi Gorgota, judeţul Prahova, dar şi satul Piscu din comuna Ciolpani şi satul Bălteni din comuna Periş din judeţul Ilfov.

De asemenea, a fost instituită şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 kilometri, zonă în care sunt incluse, pe lângă localităţi din judeţul Prahova, sate din judeţele Ilfv şi Dâmboviţa.

Autorităţile din Prahova au anunţat că se iau măsurile nesesare pentru prevenirea răspândirii bolii şi că în zona de protecţie de 3 kilometri ân jurul focarului este interzis ca animalele domestice să iasă din curţi.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: