Stil de viață

Petrică Mîțu Stoian și-a presimțit moartea. Cum arată mormântul artistului!

"Drum lin, Petrică Mîțu Stoian! Artistul și-a presimțit moartea! Și-a pregătit mormântul până la cel mai mic detaliu. Săptămâna trecută a fost la cimitir!", a transmis casa de discuri Electrecord.

Cântărețul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit sâmbătă într-un spital din Reșița. Acesta mersese la o clinică de recuperare post-covid din localitate.

După câteva zile de tratament în camera hiperbarică cu oxigen, artistul care a plecat bine din Craiova a început să scuipe sânge.

Constantin Enceanu, coleg cu Petrică Mîțu Stoian la Ansambul “Maria Tănase” din Craiova, a spus că este răvășit. “Ce să spun? Sunt răvășit, nu-mi vine să cred. Am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni. Joi, în jurul orei 20:30, ne întorceam de la București, eu am mai întârziat puțin, el ajunsese în Craiova, mi-a spus că e drumul destul de aglomerat. Atunci mi-a spus că pleacă la Reșița, că vrea să se refacă după COVID-19, să-și revigoreze plămânii. Azi, când am aflat că îi e rău, nu mi-a venit să cred. După prima ședință s-a simțit bine, a mers în cameră seara, în cursul nopții a început să se simtă rău, la 3 au venit cu salvarea și l-au dus. Azi, de la ora 13:00, lucrurile au început să se complice. Am încercat să-l aducem în Capitală, aveam promisiuni că mâine dimineață îl va prelua un elicopter. Din nefericire, inima lui nu a mai rezistat și a plecat dintre noi“, a povestit, în lacrimi, Constantin Enceanu.

Galerie foto


Vizualizări: 3,114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: