Comunitate

Pintea mai desființează un spital din vorbe: Dezastru, mizerie, debandandă şi o lipsă de organizare totală

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut duminică noaptea o vizită inopinată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, descoperind nereguli în secţia de Neurologie, despre care a spus că este un “dezastru”, găsind acolo “debandadă şi o lipsă de organizare totală”.

Sorina Pintea a declarat la finalul controlului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, că la Unitatea de Primire Urgenţe era aglomeraţie foarte mare, iar aparţinătorii care aşteptau  de la prânz nu au primit informaţii despre pacienţii aflaţi în tratament.

“Am intrat în spital prin Unitatea de Primiri Urgenţe şi apoi am vizitat câteva secţii ale spitalului. În Unitatea de Primiri Urgenţe, aglomeraţie foarte mare. Am înţeles că au fost văzuţi 274 de pacienţi în ultimele ore, sunt patru medici. Din păcate, există aparţinători care stăteau de la ora 12, de la ora 15, fără să primească informaţii despre pacienţii care se aflau în tratament. Am înţeles că erau pacienţi cu probleme cardiace, necesitau investigaţii din patru în patru ore, dar din păcate aparţinătorii nu au fost informaţi”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a recomandat conducerii Unităţii de Primire Urgenţe să angajeze asistenţi sociali, psihologi pentru a ţine legătura între zona medicală şi aparţinători.

“Am recomandat şefului de la Unitatea de Primiri Urgenţe să angajeze asistenţi sociali psihologi pentru că există posturi în statul de funcţii care să ţină legătura între zona medicală şi aparţinători. Într-adevăr, foarte multe urgenţe, cod verde, care teoretic ar fi trebuit să se adreseze medicilor de familie, dar pentru că medicina primară la ora aceasta nu funcţionează, centre de permanenţă în Constanţa nu există, nu au avut unde să se adreseze, spun dânşii, când puteau să aştepte până dimineaţă”, a precizat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că trebuie găsite soluţii pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, având în vedere că se apropie sezonul estival, iar numărul prezentărilor va creşte.

Sorina Pintea a precizat că a vizitat secţiile de neurologie, cardiologie şi pediatrie, menţionând că a găsit dezastru la neurologie. 

“Am  fost pe secţiile de Neurologie, Cardiologie şi Pediatrie. Pot să vă spun că secţia Pediatrie este cea mai în regulă din punct de vedere al colectării deşeurilor periculoase, a aspectului general de curăţenie, existenţa dezinfectantelor la intrare şi la ieşire din secţie. Dezastru este în secţia neurologie. Dezastru, mizerie, debandandă, o lipsă de organizare totală. De remarcat că în toate trei secţiile lipsesc la intrare materiale de protecţie, echipamentele de protecţie, dar repet secţia neurologie nu este în regulă”, a mai spus Sorina Pintea.  

Ministrul a menţionat că în saloane de la Neurologie erau prosoape de material murdare, în loc să fie prosoape de hârtie, iar într-un salon gol pardoseala era mizerabilă. 

Ea a propus schimbarea asistentului şef de pe secţia de Neurologie şi un avertisment pentru directorul de îngrijiri al spitalului.

Vizualizări: 855

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: