Externe

Premiere în congresul american: O tânără chelneriță, două musulmane, mai mulți gay declarați

Tânăra hispanică Alexandra Ocasio-Cortez (foto sus), în vârstă de 29 de ani, devine cea mai tânără aleasă în Congresul american, în urma alegerilor parțiale de marți din Statele Unite ale Americii. Originară din Bronx, această fostă ospătăriţă, care a făcut voluntariat în campania prezidenţială a senatorului Bernie Sanders, a promis să fie purtătoarea de cuvânt a ”oamenilor mici” în Congres. Cortez l-a învins în alegeri pe republicanul Anthony Pappas, în vârstă de 72 de ani, într-o circumscripţie newyorkeză, în Queens şi Bronx. Tânăra a refuzat să își finanțeze campania din contribuția unor mari companii care se fac vinovate, în opinia sa, de faptul că au renunţat la preocupări cu privire la clasele mijlocii.

Primele femei musulmane

Ilhan Omar şi Rashida Tlaib au devenit primele două femei de confesiune musulmană alese în Congresul american în urma alegerilor de la jumătate de mandat, relatează Le Figaro.

Cele două candidate democrate din Minnesota şi, respectiv, din Michigan, au fost alese în Camera Reprezentanţilor.

”Am reuşit împreună. Mulţumesc”, a scris într-un mesaj pe Twitter Ilhan Omar, o refugiată somaleză.

Mai mulți gay declarați

Statul Colorado (vest) a ales un guvernator care îşi asumă în mod public orientarea homosexuală, în alegerile de la jumătate de mandat, democratul Jared Polis, o premieră în Statele Unite.

O democrată din Kansas, Sharice Davids, devine prima amerindiană aleasă în Congres în urma alegerilor de la jumătate de mandat.

O promotoare entuziastă a artelor marţiale, care îşi recunoaşte orientarea homosexuală, ea a obţinut o victorie într-o regiune conservatoare, în faţa republicanului Kevin Yoder.

Sharice Davids, în vârstă de 38 de ani, crescută de o mamă celibatară care a făcut parte din armată, este absolventă a unui institut pentru funcţionari publici şi a făcut parte, timp de un an, la Washington, din administraţia lui Barack Obama.

Ea este una dintre democraţii care le-au smuls republicanilor mandate în Camera Reprezentanţilor.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: