Administrație

Preşedintele Iohanis a semnat decretele de numire a celor doi miniştrii

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 21 februarie decretele de numire în funcția de membru al Guvernului a lui Vasile-Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice şi a lui Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.

Comitetul Executiv Naţional al PSD l-a validat, la 19 februarie 2019, pe deputatul Răzvan Cuc pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi deputatul Daniel Suciu a fost propus pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale, a anunţat la finalul şedinţei premierul Viorica Dăncilă.

Razvan Cuc este licenţiat în integrare economică europeană al Facultăţii de Studii Economice ale Integrării Europene, Universitatea Româno-Americană din Bucureşti (2006) şi licenţiat în drept (2012) al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, Universitatea Hyperion din Bucureşti.

În decembrie 2003, a absolvit un curs dedicat dezvoltării capacităţii antreprenoriale, organizat de Universitatea Româno-Americană, iar în mai 2006 a absolvit un curs de psihologia relaţiilor umane, organizat de aceeaşi universitate. A fost bursier în Marea Britanie al programului Leonardo Da Vinci (ianuarie-aprilie 2006). A urmat un curs privind stabilirea profilelor de piaţă organizat de ITC Geneva (iunie-iulie 2008). A absolvit, în 2008, programul de Master în Integrare Economică Europeană al Universităţii Româno-Americane.  A fost expert în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (august 2006 - mai 2007); expert în cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediul de Afaceri (mai 2007 - martie 2010); administrator al S.C. Pan D'Or Aliment SRL, Giurgiu (mai 2010 - iunie 2012). A fost director general adjunct al S.C. Adminstraţia Zonei Libere S.A., Giurgiu (ianuarie - iunie 2013) şi apoi director general al aceleiaşi societăţi (iunie 2013-octombrie 2016).

Daniel Suciu a absolvit: Şcoala Generală nr. 1 din Bistriţa (1995); Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu", secţia Bilingv Română-Franceză (1999); Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, secţia Ştiinţe Politice (2003). În 2011, a obţinut un master în management politic din partea Şcolii de Studii Academice Post Universitare "Ovidiu Şincai" din Bucureşti. În perioada februarie 2004 - ianuarie 2007, Daniel Suciu a lucrat ca jurnalist, fiind şeful departamentului politic al cotidianului Mesagerul de Bistriţa-Năsăud. Între septembrie 2006 şi ianuarie 2007, a fost corespondent la Evenimentul Zilei. În intervalul ianuarie - septembrie 2007 a fost Director la Cancelaria Prefectului, în cadrul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud. A fost consilier parlamentar între septembrie 2007 şi iunie 2012.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: