Administrație

Primărie în beznă, noaptea. Ce economii apar!

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat, marţi, că după ora 24 va fi sistat iluminatul arhitectural de pe mai multe clădiri reprezentative din municipiul, măsura fiind necesară pentru a reduce consumul de energie electrică.

Potrivit declaraţiilor primarului Iaşiului, după ora 24 nu vor mai fi iluminate arhitectural următoarele obiective: Palatul Roznovanu, unde funcţionează Primăria, biserica Sf Nectarie, biserica Bărboi, biserica Golia, biserica Anton de Padova, biserica Sf Tereza, mănăstirea Cetăţuia, mănăstirea Galata, biserica Sf Nicolae Domnesc, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, mănăstirea Trei Ierarhi, biserica Sf Sava, biserica Sfinţii Petru şi Pavel, Casa Căsătoriilor, Biblioteca Central Universitară.

"De o săptămână lucrăm, şi am şi găsit soluţii referitor la limitarea programului de funcţionare a iluminatului public şi a iluminatului public arhitectural. Noaptea, după orele 24, se simte o rarefiere aproape totală a prezenţei oamenilor în spaţiul public. Oraşul nostru e un oraş frumos, motiv pentru care am spus că de la ora 10,00 - 10,30, chiar şi în perioada de weekend, populaţia începe să se retragă înspre casele lor. Mai sunt petrecerile întârziate, nunţi, cumătrii care se duc spre ora 12,00. Deci ora 24 este rezonabilă", a declarat primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă.

Edilul a precizat că astfel s-ar face o economie de 1,5 milioane de lei.

"Deconectarea iluminatului arhitectural la aceste obiective pentru următoarele 210 zile, după orele 24, înseamnă o economie de aproximativ 457 de megawaţi. Dacă s-ar plăti preţul cu care cumpără în momentul de faţă municipiul Iaşi fără a beneficia de subvenţia de la bugetul de stat, tot bani ai românilor, 1,5 milioane de lei, din care noi ar trebui să plătim 457.000 de lei, iar statul român 1.051.000 de lei. Înmulţim asta cu câteva zeci sau sute de ori mai mult la nivel naţional şi o să vedeţi că ban cu ban se adună, megawatt cu megawatt se economiseşte. Am dat comandă ca operatorul nostru de iluminat public să introducă acele dispozitive electronice prin care deconectarea să se facă automat la ora 24,00. Nu o să umblăm cu cleştele în fiecare noapte", a declarat primarul Mihai Chirica.

Acesta a declarat, totodată, că va trimite adrese cu propunerea de a sista iluminatul arhitectural după ora 24 şi altor instituţii din municipiul reşedinţă.

"Mai sunt clădiri iluminate arhitectural, dar aflate în grija altor instituţii, Palatul Culturii, Teatrul Naţional, Muzeul Unirii, Restaurantul Select, Gara, şi alte câteva monumente, de for public sau private. Iluminatul inutil este o sursă de consum. Am luat legătura şi cu doamna director a Palatului Culturii. Este întru totul de acord. Voi trimite o scrisoare şi celorlalte instituţii care gestionează clădirile iluminate arhitectural ca după orele 24 să gestionăm împreună acest demers", a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul a precizat că iluminatul public nu va fi afectat de această măsură.

"Nu vom renunţa la iluminatul public. Avem sisteme de tip Dimmer pe care le folosim pe aproximativ 4.700 de stâlpi de iluminat care diminuează lumina de la sine. Acolo totul este controlat pe computer. Am iniţiat şi un proiect european prin care să facem o gestiune digitală la tot iluminatul public de la nivelul municipiului Iaşi", a afirmat primarul Mihai Chirica.

El a adăugat că a cerut directorilor instituţiilor aflate în subordine să elaboreze planuri de măsuri privind economisirea maximă pe care o pot face în ceea ce priveşte iluminatul şi încălzirea pe timpul sezonului rece.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, primarul Mihai Chirica s-a referit şi la declaraţia făcută de actualul ministru al energiei şi fost preşedinte al Elveţiei, Simonetta Sommarunga, prin care a cerut persoanelor fizice ca în perioada crizei enegetice să folosească cu moderaţie resursele, recomandând duşurile în doi.

"Nu recomand duşul în doi decât din motive sentimentale. Asist cu surprindere şi chiar cu dezamăgire la tot felul de reacţii publice. E şi foarte multă interpretare plastică în aceste declaraţii. Un el şi o ea cred că e potrivit, funcţie de vârstă. Poate dă Domnul şi avem şi o generaţie de vârstă mai înfloritoare. Să faci o astfel de declaraţie pe principiul economiei nu a îndrăznit nici Ceauşescu. Credeţi-mă! Bănuiesc că tot din punct de vedere al sensibilităţii intimităţii unui cuplu sau a două persoane", a afirmat primarul Mihai Chirica. 

Vizualizări: 25

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: