Administrație

Primarul Fritz nu știe cum să angajeze personalul în centrele de vaccinare

Probleme la Timișoara, acolo unde centrele de vaccinare destinate începerii celei de-a doua etape a vaccinării nu pot fi deschise. Primarul Dominic Fritz spune că legislația e neclară și că nu știe cum poate angaja personal în aceste centre fără să aibă probleme cu legea. Nu mai puțin de 17 centre de vaccinare trebuie să fie deschise în oraș pentru cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare, care începe oficial de la 15 ianuarie.

  
„Facem acum toate eforturile posibile să le dotăm din ce avem, din ce găsim, din cabinetele școlare, laptopuri nefolosite în instituții și așa mai departe. Ne ajută Colterm să aranjăm, să punem paravane și așa mai departe. Încă așteptăm această ordonanță de urgență unde să fie clarificată sursa de finanțare, unde să fie niște plafoane, pentru că, din păcate, există o prea mare neclaritate care ne îngreunează să finalizăm aceste centre. O parte din aceste centre cred că din partea noastră pot fi dotate, așa cum este prevăzut. Eu nu știu dacă asta și înseamnă că vor fi funcționale, pentru că nu mi-e foarte clar pe partea de personal medical în sine cum vor parcurge lucrurile. O să trebuiască, nu știu, să mai luăm din piața liberă, să facem contracte… Doar că eu, legal, nu pot să fac contracte, dacă nu am posturi prevăzute în organigramă. Baza legală nu este foarte clară. Ne trebuie personal pentru înregistrare. Noi am făcut un calcul că o să ne trebuiască în jur de 90 de oameni în aceste centre, care să înregistreze persoanele care vin să se vaccineze. Nu ne este foarte clar de unde vor veni. Noi știm de la centrele care au funcționat până acum pentru personalul medical că, de fapt, acolo sunt problemele cele mai mari. Acolo durează câteva minute, începe ca lumea să aștepte în coadă”, a mai precizat edilul-șef, conform Tion.ro.

 
 
 

   

 

Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: