Stil de viață

Principele Nicolae și-a recunoscut fetița

Principele Nicolae anunță pe pagina de socializare că a recunoscut paternitatea fetiței sale de trei ani. "În urma insistențelor mele de a face testul privind stabilirea paternității presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reiesind ca sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relație cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legala fața de acesta. Din rațiuni care țin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider ca orice aspect legat de viata acestuia este de natura strict privata. Din dorința expresa de a proteja copilul și pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis să incetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect", a fost mesajul acestuia.

Nicoleta, braşoveancă stabilită la Bucureşti, și Nicholas Medforth-Mills s-au cunoscut în primăvara anului 2015, în timpul turului intitulat „Caravana cărţilor pe bicicletă”, organizat să strângă fonduri pentru a promova cititul în medii defavorizate.

Relația lor a durat mai puțin de două luni, însă Nicoleta a rămas însărcinată. Între timp, Nicolae s-a căsătorit cu o altă femeie. 

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Stil de viață:

Citește și: