Justiție

Procurorii fac cercetări pentru tentativă de omor în cazul elevului incendiat

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta în cazul elevului de 17 ani, incendiat în timpul unei ore la Liceul Tehnologic Flămânzi, şi fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani a anunţat, joi dimineaţa, 7 aprilie, că cercetările în cazul de la Flămânzi au fost preluate de procurori.

“În urma probatoriului administrat de către poliţişti, până în acest moment, în cauza privind un minor care a suferit arsuri la partea superioară a corpului, în timp ce se afla în incinta unei unităţi de învăţământ, din oraşul Flămânzi, s-a propus declinarea acesteia, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor”, a transmis IPJ Botoşani.

Astfel, anchetatorii analizează acum varianta că elevul a fost incendiat de către colegii lui, în momentul în care profesoara a ieşit din clasă. Iniţial, poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Un elev de la Liceul Tehnologic din Flămânzi a fost incendiat în timpul orelor, incidentul având loc în momentul în care profesoara, care este şi directoarea unităţii de învăţământ, a ieşit din clasă pentru câteva minute.

Conform presei locale, elevul, în vârstă de 17 ani, a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, având arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului. Ulterior, el a fost transferat la Iaşi.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: