Eveniment

Profesorii din România cer salarii mai mari

Profesorii ies din nou în stradă pentru a-și cere drepturile, nemulțumiți în primul rând de salariile mici din sistemul de învățământ.

Sindicaliștii au anunțat că vor picheta sediile prefecturilor din țară și amenință cu grevă generală în luna mai. Prima astfel de acțiune e programată la Constanța. Dacă guvernanții continuă să ignore cerințele profesorilor, sindicaliștii pregătesc un marș de protest uriaș în luna mai și vorbesc inclusiv de grevă generală.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” anunţă organizarea mai multor acţiuni de pichetare a prefecturilor judeţene. Astfel, în această săptămână vor avea loc proteste ale organizaţiilor judeţene afiliate FSLI, după cum urmează.

14.03.2023 – Constanţa: 200 de participanţi; 15.03.2023 – Ialomiţa: 50-100 de participanţi; 16.03.2023 – Argeş, Buzău, Călăraşi, Dolj şi Prahova: între 100-300 participanţi din partea fiecărei organizaţii”, au transmis sindicaliştii.

Sindicaliștii îi acuză pe guvernanți că sunt indiferenți la cererile profesorilor din ultimul an. În principiu oamenii sunt nemulțumiți că au salarii mici și vor mai mulți bani, astfel că protestele vor continua și în săptămâna 20-24 martie 2023.

Vizualizări: 20

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: