Comunitate

Proiectul prin care medicii vor fi ținuți în țară, în dezbatere publică

Ministerul Sănătăţii propune de la 1 ianuarie 2019 o serie de modificări aplicabile detaşării şi transferului rezidenţilor între centrele universitare pentru reducerea efectelor migraţiei rezidenţilor, conform unui proiect de ordin pus în dezbatere.

"Propunem ca începând cu data de 1 ianuarie 2019, detaşările rezidenţilor să se efectueze cu prezentarea acordului coordonatorilor sau directorilor de program de rezidenţiat din centrul universitar de pregătire, respectiv acordul coordonatorilor sau directorilor de program din centrul în care urmează să se detaşeze, împreună cu acordul rectoratului sau decanatului, după caz, din centrul universitar de pregătire, respectiv acordul rectoratului sau decanatului, după caz, din centrul în care urmează să se detaşeze, precum şi avizul unităţii de încadrare a rezidentului", se arată în proiectul de ordin publicat pe site-ul MS.

În ceea ce priveşte schimbarea centrului universitar de pregătire, propunerile se referă la aprobarea acestora doar pentru cazul în care solicitarea survine ca urmare a unei situaţii apărute după dobândirea calităţii de rezident, în condiţiile prezentării avizelor rectoratului sau decanatului, după caz, din centrul universitar de pregătire, respectiv al rectoratului sau decanatului, după caz, din centrul în care se doreşte transferul împreună cu avizul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi al unui coordonator de program, respectiv director de program în specialitatea în care este confirmat, din ambele centre universitare implicate în transfer.

Schimbarea centrului universitar de pregătire confirmat prin ordin se aprobă de către Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, mai prevede actul normativ.

Conform legislaţiei în domeniu, candidaţii admişi la concursul naţional de rezidenţiat sunt repartizaţi de către Ministerul Sănătăţii, pe baza propriilor opţiuni, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut la concurs pentru efectuarea stagiilor de pregătire în centre universitare sau în unităţi sanitare acreditate, în funcţie de capacităţile de pregătire ale unităţilor sanitare în care se desfăşoară pregătirea, unităţi care vor rămâne de îndrumare metodologică pe toată perioada efectuării rezidenţiatului.

"Există însă anumite unităţi sanitare, respectiv secţii clinice, acreditate pentru efectuarea pregătirii rezidenţilor, care nu pot totuşi asigura totalitatea manoperelor, a procedurilor, tehnicilor diagnostice şi terapeutice obligatorii a fi însuşite de rezident până la finele pregătirii, pentru specialităţile al căror curriculum de pregătire este complex, motiv pentru care mulţi rezidenţi solicită efectuarea acestor module de pregătire în alte centre universitare în care aceste module pot fi efectuate. Pe lângă motivul mai sus amintit, cele mai dese situaţii de solicitare a detaşărilor între centrele universitare invocate de rezidenţi sunt motivele familiale", se mai arată în proiectul de ordin.

La întâlnirile dintre oficiali ai Ministerului Sănătăţii cu conducerile instituţiilor de învăţământ medical superior pentru probleme privind organizarea şi desfăşurarea concursului de rezidenţiat din sesiunea 18 noiembrie 2018 s-a cerut găsirea unei soluţii în privinţa limitării migrării rezidenţilor între centrele universitare, prin detaşare sau transfer, deoarece aceste tipuri de mobilitate a rezidenţilor afectează semnificativ capacitatea de pregătire a instituţiilor de învăţământ. "Această migrare de personal, uneori de-a dreptul exagerată, prin afectarea cifrelor de şcolarizare efective, influenţează în final bugetele instituţiilor acreditate pentru pregătirea personalului medico-sanitar, ale căror venituri sunt strâns legate de numărul rezidenţilor aflaţi în pregătire", se menţionează în proiectul de act normativ.

Proiectul de ordin se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii până pe 17 ianuarie 2019. Observaţiile şi propunerile privind proiectul se pot face în termen de zece zile de la data introducerii pe site a textului actului normativ.

Vizualizări: 560

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: