Politică

PSD nu include pensiile militarilor și polițiștilor în categoria celor speciale

Marcel Ciolacu, peședintele PSD, a declarat luni că ”din punctul meu de vedere pensiile militarilor și ale angajaților Ministerului de Interne sunt pensii ocupaționale, nu pensii speciale”.


Ciolacu a făcut declarațiile pe fondul dezbaterilor interne legate de pensiile speciale. Economedia.ro a scris în exclusivitate că într-un document oficial Comisia Europeană arată în mod expres că și pensiile militare ale polițiștilor și militarilor și regimuri speciale de toate tipurile trebuie incluse în reforma legii pensiilor bazate pe contributivitate.

Premierul Nicolae Ciucă este unul dintre beneficiarii de pensie militară, care i-a adus în 2020 venituri de 215.880 lei, cu mult peste salariile de ministru, care au totalizat în același an 168.613 lei, potrivit celei mai recente declarații de avere.

Cu toate acestea, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au returnat la Ministerul Muncii propunerea prin care pensiile militare sunt incluse în reforma sistemului de pensii, care se va baza pe contributivitate. Cele două ministere se opun acestei mișcări, deși presa a relatat constant în ultimul deceniu despre militarii și polițiștii care au ajuns să câștige pensii mult mai mari decât veniturile din timpul activității.

Cu toate că Ciolacu a admis că ”e aproape inexplicabil cum să ai o pensie mai mare decât venitul din activitate”, el a exclus posibilitatea ca pensiile militarilor și polițiștilor să fie catalogate ca pensii speciale și, prin urmare, să fie supra-impozitate.

Vizualizări: 48

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: