Economie

România este lanterna roșie în UE

România are nevoie de reforme serioase în economie pentru a favoriza creşterea, de întărirea producţiei de tradables, de schimbări în regimul fiscal.

România are nevoie de reforme serioase în economie pentru a favoriza creşterea, o creștere economică robustă, întărirea premizelor pentru producţia de tradables, fiind vorba, între altele, de digitalizare, reforma regimului fiscal, cheltuieli publice mai eficiente, prioritizare de investiţii orientate către tradables şi control riguros al realizării lor, se arată într-o analiză realizată de economişti BNR şi coordonată de Daniel Dăianu, citată de ZF.

În plus, raportul susţine nevoia reformelor în salarizare şi crearea unui sistem de pensii echitabile, alocarea de resurse suplimentare pentru educaţie şi sănătate, ceea ce presupune însă venituri bugetare mai mari.

”România poate reveni la deficite de cont curent de sub 5% din PIB, cu o finanţare neproblematică în câţiva ani, dar avem nevoie de politici macroeconomice şi structurale adecvate. Un deficit de cont curent de 6% din PIB poate fi mai avantajos decât unul de 4 % din PIB dacă este finanţat în totalitate de investiţii directe, în timp ce cel de 4% este finanţat exclusiv prin îndatorare. Natura investitiiilor contează de asemenea; una este să investeşti în tradables, în high-tech, şi altceva în mall-uri şi zone rezidenţiale. Altfel spus, diavolul este în detalii”, se arată în raportul Final de pandemie şi economii care rezistă la şocul Războiului.

Economiştii Băncii Naţionale atrag din nou atenţi asupra deficitului bugetar structural mare, care s-a accentuat prin diminuarea veniturilor fiscal.

”Regimul fiscal regresiv (cetăţenii cu venituri mici, sau modeste, plătesc proporţional mai mult decât cei cu venituri mari), erori în politică fiscală, puzderia de exceptări şi „portiţe”, au contribuit la accentuarea deficitului bugetar prin diminuarea veniturilor fiscale. Cu venituri fiscale de 26-27% din PIB (inclusiv contribuţii) România este lanterna roşie în UE”.

Vizualizări: 50

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: