Justiție

Se înăspresc pedepsele pentru pedofili

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for deciziona, cu 289 de voturi pentru și o abținere un proiect de lege care introduce în Codul de Procedură Penală prevederea în mod expres a posibilităţii dispunerii luării măsurii arestării preventive în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de act sexual cu un minor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale sau ultraj contra bunelor moravuri.

Proiectul mai prevede cresterea pedepselor pentru pedofili.

 
Inițiativa aduce modificări Codului Penal și celui de Procedură Penală, menite să crească limitele inferioare ale unor fapte precum viol, act sexual cu un minor, trafic de persoane, proxenetism, pornografie infantilă, astfel încât prădătorii sexuali să primească pedepse cu închisoarea. Concret, pentru exemplul unui caz de viol, persoanele condamnate pot primi pedepse de la 5 la 10 ani (3-10 ani în prezent), de la 7 la 12 ani dacă victima este un minor (5-12 ani în prezent), de la 7 la 15 ani dacă victima este un minor și există circumstanțe agravante, și de la 9 la 18 ani (7-18 ani în prezent) în cazul în care fapta a avut ca urmare moartea victimei. În cazurile de act sexual cu minori, pedepsele sunt mărite, astfel încât infractorii să nu mai poată primi pedepse cu suspendare, în special când agresorii sunt majori sau când fapta a fost comisă în alte circumstanțe agravante.
 
Mai mult decât atât, pentru a acoperi cât mai multe dintre situațiile existente și pentru asigurarea încadrării faptelor în concordanță cu gravitatea acestora, modificarea prevede și extinderea situațiilor considerate agravante. Astfel, o faptă este considerată agravantă și atunci când agresorul locuiește alături de victimă, nu doar când este rudă a acesteia. În plus, și situațiile când viața victimei a fost pusă în pericol vor fi considerate agravante, în contrast cu prevederile textului legislativ în vigoare, când victima trebuia să demonstreze că a suferit o vătămare corporală.
 
Alte modificări importante în proiectul votat astăzi fac referire la pedepsele persoanelor care comit infracțiuni din sfera traficului de persoane – pedepsele cresc la închisoare între 5 și 10 ani, față de 3-10 ani, și la închisoare între 7 și 12 ani pentru circumstanțe agravante, față de 5-12 ani.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: