Economie

Se schimbă regimul de taxare al energiei în Europa astfel încît se descurajează folosirea cărbunelui

Comisia Europeană vrea să schimbe radical regimul de taxe şi impozite în Uniunea Europeană. O primă modificare anunţată de Executivul european vizează revizuirea modul de taxare a energiei în aşa fel încât să fie descurajată folosirea combustibililor fosili, precum motorina şi benzina. O altă schimbare a taxării este introducerea unui prag minim al impozitării companiilor pentru a fi descurajat comportamentul statelor care fac dumping fiscal, precum Irlanda. O astfel de măsură se anunţă a fi problematică şi pentru România deoarece are unele dintre cele mai mici cote de impozitare aplicate companiilor.


Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie, a anunțat joi într-un discurs o serie de modificări radicale ale regimului de taxe și impozite în UE.  Gentiloni a anunţat şi o altă schimbare a taxării la nivelul Uniunii Europene ce vizează introducerea unui prag minim al impozitării companiilor. Scopul implementării măsurii este descurajarea comportamentului statelor care  fac dumping fiscal, precum Irlanda.

O asemenea măsură poate fi problematică și pentru România, care are unele dintre cele mai mici cote de impozitare aplicate companiilor, notează sursa citată.

Mai mult, Comisia Europeană va propune un nou mecanism de taxare a importurilor din afara Uniunii Europene, având la bază componenta de mediu a produselor importate. Astfel, taxele vor creşte cu cât emisiile de carbon emise la producerea unor bunuri sunt mai mari.

Comisarul european pentru Economie a anunţat că actuala politică de taxare a produselor energetice din UE nu respectă noua politică europeană care are în centru protejarea mediului și transformarea blocului comunitar într-o zonă cu amprentă neutră de carbon până în 2050.

În urma adoptării noii politici cunoscute sub numele Green Deal (Pactul ecologic european), Comisia Europeană va propune în curând revizuirea radicală a Directivei pentru Taxarea Energiei (Energy Tax Directive), adoptată acum 17 ani, a anunțat comisarul Gentiloni.

”Trebuie să eliminăm subvențiile implicite pentru combustibilii fosili și exceptările de taxare pentru industriile aviatice și maritime – care sunt în contracție totală cu agenda noastră de protecția mediului”, a spus comisarul Paolo Gentiloni într-un discurs la Bruxelles.

În plus, oficialul european a spus că ”taxarea este un instrument puternic pentru a orienta comportamentul producătorilor și consumatorilor. Deci trebuie să folosim taxarea pentru a reduce emisiile de carbon și a promova alegeri mai sustenabile”. El a făcut apologia taxelor de mediu, spunând că se numără printre taxele care susțin creștere economica.

Vizualizări: 585

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: