Politică

Șeful APIA, demis de ministrul PSD al Agriculturii

Șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), liberalul Ionuț Lupu, a fost demis, marți, de ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu

Demiterea lui Ionuț Lupu, care e membru PNL, are loc cu o zi înainte de ședința decisivă a coaliției privind calendarul alegerilor și în momentul în care Nicolae Ciucă, președintele PNL, este într-o vizită în Spania, potrivit G4Media.

Lupu ar fi transmis în urmă cu câteva săptămâni o plângere la DNA în care a denunțat presupuse presiuni asupra lui pentru a debloca plățile pentru stuful din deltă, afacere a baronului PSD Paul Stănescu.

APIA a stopat plățile, iar Parchetul European (EPPO) a cerut documente de la instituțiile statului în legătură cu modul în care două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenții europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării. 
O lege modificată pe ascuns în 2023 în Parlament a transformat Delta Dunării în pajişte, pentru care se pot cere subvenții de milioane de euro de la UE, potrivit unei investigații a emisiunii ”România, te iubesc” de la Pro TV. Iar singurele firme care au acces la aceste subvenții sunt deținute de Ștefan Stănescu, fiul baronului PSD Paul Stănescu, și de un fost consilier al secretarului general al PSD.

Investigația Pro TV arată că parlamentarul care a modificat legea este tocmai Florin Barbu, la acel moment președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Ulterior, proiectul a trecut rapid prin parlament și a fost promulgat de președintele Iohannis.

După demiterea lui Ionuț Lupu, conducerea va fi preluată de Cornel Turcescu, cel care a condus APIA și până în decembrie, când a fost numit Lupu. Acesta din urmă va rămâne în cadrul agenției de plăți, având statut de funcționar public.

 

Vizualizări: 325

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: