Eveniment

Și-a ucis trei bebeluși în ultimii ani

Femeia de 37 de ani din Poiana Negrii, judeţul Suceava, suspectată că şi-a ucis copilul nou-născut în urmă cu câteva zile ar fi recunoscut că a mai omorât doi bebeluşi în ultimii doi ani. Anchetatorii au făcut săpături în curtea casei femeii, pentru a dezgropa rămăşiţele acestora. În acelaşi timp, cei trei copii ai familiei au fost preluaţi de o mătuşă, iar Direcţia pentru Protecţia Copilului face o investigaţie.

Femeia de 37 de ani, mamă a trei copii, ingineră la o multinaţională care activează în zonă, a născut pe 9 august, acasă, un băieţel pe care l-a asfixiat într-o pungă. Ieri, după ce cunoscuţii acesteia au sesizat poliţia că femeia pe care o ştiau însărcinată nu mai are burtă dar nu se ştie nimic despre copil, poliţiştii au descoperit cadavrul micuţului, ascuns în curte. În timpul audierilor, femeia ar fi recunoscut că, în ultimii ani, ar mai fi ucis doi nou-născuţi, îngropându-i apoi. Marţi după-amiază anchetatorii săpau în mai multe locuri din curte, încercând să descopere rămăşiţele pruncilor, scrie Obiectiv de Suceava.

Şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Suceava a început o anchetă. Potrivit reprezentanţilor DGASPC, familia nu era cunoscută ca având probleme. Deocamdată, cei trei copii ai familiei, toţi cu vârste preşcolare, au fost preluaţi de o mătuşă care a dat declaraţie scrisă că nu se impune protecţie. Micuţii nu ştiu ce s-a întâmplat, iar faptul că au mers la mătuşă nu este ceva neobişnuit, ei mergând des la ea, au spus reprezentanţii DGASPC.

Între timp, Direcţia pentru Protecţia Copilului a făcut o adresă către poliţie, pentru a i se comunica dacă există vreun pericol pentru copii să rămână în familie.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: