Sport

Simona Halep primește Ordinul Naţional ”Steaua României”

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind decorarea Simonei Halep cu Ordinul Naţional ”Steaua României”. Ceremonia va avea loc la o dată ulterioară.

”Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a anunţat,luni, Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că, ”prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume”.

”Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată ulterior.

Vizualizări: 347

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: