Politică

Sorin Grindeanu,primvicepreședinte PSD și verișor cu soția lui Victor Ponta ar vrea o alianță cu ruda sa

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după şedinţa Consiliului Politic Naţional, că nu exclude nicio alianță cu Pro România, ALDE sau PP-USL pentru alegerile parlamentare, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată la începutul săptămânii viitoare.

„O decizie a fost amânată pe luni. Sigur, există partidele cu care am avut și în trecut alianțe, fie că vorbim de ALDE, fie că vorbim de alianțe punctuale în Parlament cu Pro România sau PP-USL. Sunt discuții pe care în aceste zile e normal să le avem, astfel încât luni să avem un tablou complet și să știm în ce stadiu suntem”, a spus Grindeanu, la sediul PSD.

 
Întrebat dacă nu este exclusă o alianță la parlamentare cu Pro România, Grindeanu a afirmat: „Decizia se va lua luni. Nu este exclusă alianță nici cu Pro România, nici cu ALDE, nici cu PP-USL”.

 
Atât Victor Ponta, cât și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat public că ar fi benefică o alianță cu PSD la alegerile parlamentare, asta pentru a maximiza șansele.

"Din punctul meu de vedere şi din punctul de vedere al celor care gândesc strategic, ar trebui să ne unim eforturile şi să ne luptăm cu PNL. Nu ni le unim? Probabil că o să pierdem separat.”, a spus Victor Ponta.

Vizualizări: 366

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: