Politică

Șoșoacă a explodat: ”Bravo SRI, ai arătat că funcționezi!”

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a reacționat după ce fiul ei a fost prins de polițiști băut la volan.

Senatoarea susține că este vorba despre o ”înscenare politică”, lăsând să se înțeleagă că ar fi deranjat cu unele sesizări referitoare la SRI.

”Din 15 februarie 2021 anunț ca i se va înscena băiatului meu un dosar pt consum de droguri sau consum alcool. Patru echipaje de poliție îl așteptau la 8 dimineața, în timp ce eu eram la Iași.

Nimeni din presă nu mi-a acordat drept la replică. Ce nu vă spune presa este că au pus câinii de droguri pe el și i-au pus testul de droguri care a ieșit negativ. Este sportiv de performanță. Sunt testați nonstop pentru alcool și droguri. Norocul lui că a fost însoțit și de alți colegi, căci altfel îi plantau și alte lucruri, ca nu zicem droguri.

Bravo SRI, ai arătat că funcționezi!”, a mai scris senatoarea pe Facebook. Anul trecut, într-un live pe Facebook, Șoșoacă spunea că fiului ei i se va înscena un dosar penal pentru trafic de droguri.



”(…) Atâta vă spun, băieți: luați labele de pe copiii mei! Lăsați dosarele penale pe care vreți să i le faceți băiatului meu, că nu merge! Copilul ăla e un copil cuminte. Dacă văd că se atinge cineva de el… o să vedeți ce o să vi se întâmple. O să răspundeți din toate punctele de vedere”, declara atunci senatoarea, potrivit evz.ro

Fiul Dianei Șoșoacă a fost urmărit de polițiști sâmbătă, pe Drumul Național 1, după ce a refuzat să oprească la semnalele lor. După ce a fost prins, polițiștii au descoperit că acesta avea 0,23 mg alcoolemie alcool pur în aerul expirat.

Vizualizări: 54

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: