Eveniment

Statul s-a supărat pe țăranii din Rotunda care vindeau tutunul cultivat pe internet și le-a tras 19 perichiziții

Polițiștii din Olt au făcut, luni seara, 19 percheziții la locuințele unor persoane din județ care au cultivat, cumpărat sau vândut tutun, pe care l-au procesat ilegal la domiciliu.


Potrivit IPJ Olt, perchezițiile au fost făcute într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de Codul Fiscal.

 Verificările au vizat mai multe persoane fizice din comuna Rotunda, județul Olt, care sunt bănuite că ar fi cultivat și achiziționat tutun foi, pe care l-ar fi procesat la domiciliu, ilegal. Ulterior, tutunul procesat ar fi fost oferit spre comercializare pe diverse platforme de vânzări online, fiind livrat prin intermediul unor firme de curierat.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 226 de kilograme tutun mărunțit, 1.031,1 kilograme de tutun foi și două aparate de mărunțit, în valoare totală de aproximativ 52.000 de lei. Cele peste 1.000 de kilograme de tutun foi au fost indisponibilizate.

17 persoane au fost duse la sediul poliției pentru a fi audiate.

„Polițiștii de investigare a criminalității economice continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de și , fapte prevăzute și pedepsite de Codul Fiscal”, a transmis Poliția Olt.

Perchezițiile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

 
 

   

Vizualizări: 201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: