Comunitate

Student Design Competition_SDC 2019

Student Design Competition-SDC 2019 şi-a desemnat câştigătorii. Premiul I în valoare de 3.000 de lei a ajuns la Ionuţ Stelian Pascariu şi Marian Agafiţei, de la Universitatea Transilvania din Braşov, pentru proiectul "Avion radiocomandat fabricat utilizand tehnologia de modelare prin extrudare termoplastică".

Premiul al II-lea, în valoare de 2.000 de lei, a rămas la UDJG, la studenţii Cristian Lefter şi Endri Naka, pentru proiectarea, modelarea şi simularea unui kart cu motor termic, iar Premiul al III-lea a ajuns la Răzvan Parfenov de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, pentru proiectul "Produs tehnologic inovativ de tip UAV destinat misiunilor de cercetare în zone de risc".
Toţi ceilalţi concurenţi au primit diplome de participare.

Student Design Competition-SDC 2019 a fost organizat, în premieră, de Centrul de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor din cadrul Platformei de cercetare multidisciplinară ReForm UDJG.

Concursul a avut drept scop promovarea creativităţii în procesul de fabricaţie şi oferirea de noi perspective în dezvoltarea conceptuală a produselor pentru comunitatea inginerească. Toate proiectele prezente la prima ediţie vor fi înscrise pe un forum studenţesc.

Vizualizări: 311

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: