Eveniment

SUSPECT! Cinci mașini incendiate la Galați

Incendiul a avut loc marţi seara,12 octombrie, în parcarea unui bloc din zona centrală a municipiului Galaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit două autospeciale de pompieri cu apă şi spumă şi au stins focul, dar cauza incendiului nu a fost încă stabilită.

"La momentul sosirii primului echipaj de pompieri incendiul se manifesta cu violenţă la patru autoturisme. Acestea au ars aproape în proporţie de 100%. A fost salvat parţial al cincilea autoturism, care e ars rău pe lateral. Din primele informaţii, se pare că lângă el s-a declanşat incendiul, dar vântul l-a propagat în direcţie opusă. Se pare că incendiul a plecat din partea din spate a autoturismului, pe dedesubt", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Cercetările sunt continuate de pompieri şi poliţişti, nefiind exclus ca focul să fi fost pus intenţionat.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: