Eveniment

Un bărbat bolnav de Covid-19 s-a aruncat de la etajul Spitalului din Roșiorii de Vede

Tragedie la Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, unde un pacient infectat cu Covid-19 s-a sinucis aruncându-se de la etaj. Bărbatul avea 57 de ani și era ambulanțier. Nenorocirea a avut loc duminică.

Potrivit Cronica de Teleorman, bărbatul era din Alexandria și lucra ca șofer pe ambulanță la o clinică de dializă.

 
Din primele informații, pacientul s-ar fi aruncat de la etajul al treilea al spitalului, pe fereastra de la baie. Fusese internat vineri după-amiază, după ce a fost confirmat cu COVID-19.

  
Reprezentanții spitalului au declarat pentru presa locală că bărbatul avea o stare bună, prezentând doar o tuse ușoară. Mai mult, nu avea afecțiuni de natură psihică sau alte boli grave. Pentru că nu se simțea rău, el a solicitat să fie externat și să urmeze tratamentul acasă.

La scurt timp după ce asistenta ar fi plecat să-i facă formele de externare, omul s-a dus la baie și a comis gestul extrem.

Înainte de a se arunca în gol, bărbatul le-ar fi spus colegilor de salon că nu vrea să-și infecteze familia și "să nu fie acuzat nimeni, pentru că nimeni nu este de vină".Poliția a declanșat o anchetă în acest caz.

 
 

   

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: