Economie

Un tren întreg cu lemne fără acte

Un tren de marfă cu 40 de vagoane, care transporta lemn fără documente legale, a fost oprită de poliţişti în Gara Teiuş, din judeţul Alba. Au fost confiscaţi 1.600 de metri cubi de lemn.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia Română, trenul de marfă care transporta lemn în 40 de vagoane a fost oprit, vineri, în Gara Teiuş.

În urma verificărilor făcute, poliţiştii au constatat că, potrivit documentelor de transport, trenul de marfă, care venea din Slovacia, ar fi trebuit descărcat în Staţia CFR Vinţu de Jos, însă acesta şi-a continuat drumul spre judeţul Covasna, fără să aibă documente legale pentru această rută.

Întreaga cantitate de lemn, aproximativ 1.600 de metri cubi, a fost confiscată. 

Potrivit poliţiştilor, cu sprijinul Gărzii Forestiere Alba va fi măsurată întreaga cantitate de lemn.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: