Economie

Unde ajung banii din Fondul de Modernizare, din sectorul Energie

Prin Fondul pentru Modernizare există finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii în infrastructura energetică, iar bugetul alocat pentru anul 2022 este de 100 de milioane de euro, a anunţat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"Investim în dezvoltarea extinderii şi modernizării reţelei de distribuţie a energiei electrice. Prin Fondul pentru Modernizare avem finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii în infrastructura energetică. Prin aceste investiţii vizăm îndeplinirea următoarelor obiective: km de reţea distribuţie energie electrică nouă sau modernizată: 4.000 km; creşterea securităţii furnizării energiei prin reducerea numărului de întreruperi; crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activităţi economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale la standarde europene aplicabile în domeniu", a scris, pe Facebook, Virgil Popescu.

De asemenea, vor putea fi finanţate proiecte de investiţii care vizează utilizarea raţională a resurselor energetice prin reducerea pierderilor, minimizarea impactului negativ asupra mediului, reducerea costurilor de mentenanţă ale reţelelor de distribuţie şi crearea condiţiilor tehnice necesare pentru racordarea staţiilor de încărcare electrice.

Solicitanţii eligibili în cadrul domeniului de investiţii 3.2 Infrastructura energetică - Sprijin pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, sunt: operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari definiţi în Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3, pct. 70.

Potrivit sursei citate, bugetul alocat apelului de proiecte este de peste 1,103 miliarde de euro prin Decizia COM nr. MF 2022-1 RO 0-017/23 mai 2022, iar totalul aprobat pentru anul 2022 este în valoare de 100 de milioane de euro.

"Sprijinul public estimat din partea Fondului pentru Modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile. Finanţarea se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate, respectiv: valoare minimă 5.000.000 euro fără TVA, valoare maximă 50.000.000 euro fără TVA", a mai scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina de socializare.

Vizualizări: 349

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: