Politică

Urna mobilă merge și la bolnavii de Covid

Pentru alegerile locale din această duminică, urna mobilă se solicită printr-o cerere depusă la secția de votare sâmbătă, între orele 18 și 20. Fiind un an atipic și procesul electoral se desfășoară în condiții speciale.

La cerere, urna mobilă va ajunge, la finalul procesului de votare, și la cei care sunt izolați acasă din cauza coronavirusului.

Cererea poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie formulată în scris, tehnoredactată sau întocmită olograf, trebuie să fie datată şi semnată de alegătorul care solicită urna specială şi va cuprinde obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, seria şi numărul actului de identitate, arată BEC.

Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, cei care se află internaţi în spital sau execută o pedeapsă privativă de libertate pot vota, duminică, la alegerile locale, cu urna specială mobilă, în anumite condiţii. Urna va ajunge mai întâi la persoanele care nu sunt bolnave de COVID-19, iar ulterior la cei carantinaţi sau izolaţi la domiciliu. Membrii birourilor electorale și personalul de pază care însoțesc urna trebuie să poarte mască şi mănuşi și să nu intre în locuința alegătorului, toate formalitățile fiind îndeplinite la intrare.

Vizualizări: 262

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: