Sport

UTA a învins-o pe FCSB cu 3-1

UTA Arad a întrecut-o pe FCSB cu scorul de 3-1 (1-1), duminică seara, pe Arena ''Francisc Neuman'', într-un meci din etapa a 29-a a Superligii.

UTA a câştigat fără drept de apel, cu două goluri marcate în ultima jumătate de oră.

Arădenii au deschis scorul prin autogolul estonianului Joonas Tamm (14), la centrarea lui Philip Otele. FCSB, fără antrenor după suspendarea lui Mihai Pintilii şi demisia lui Leonard Strizu, a egalat la scurt timp, prin Florinel Coman (18), cu un şut din marginea careului.

Internaţionalul moldovean Virgiliu Postolachi (64) a adus echipa antrenată de Laszlo Balint în avantaj, după o lansare semnată de albanezul Idriz Bata, iar olandezul Desley Ubbink (78) a închis tabela, din pasa lui Rareş Pop.

UTA venea după trei meciuri consecutive fără victorie, un egal şi două eşecuri.

FCSB era neînvinsă de cinci etape, în care înregistrase patru victorii şi un egal. FCSB venea după şapte victorii consecutive în deplasare.

Cu Mihai Pintilii suspendat, pe banca tehnică a stat Lucian Filip, unul dintre secunzii antrenorului de la FCSB. Fostul fotbalist al roş-albaştriilor a declarat la finalul meciului că gazonul a jucat un rol important în acest rezultat: “UTA Arad s-a adaptat foarte bine terenului. Gazonul a fost foarte prost, nu are cum să crească valoarea campionatului cu astfel de terenuri. Dar asta nu este o scuză. Este clar că şi starea terenului a contat. Nu ştiu dacă ar fi normal să ne găsim scuze. S-au adaptat mai bine şi asta a fost. Băieţii s-au pregătit bine toată săptămâna şi îmi doresc şi săptămâna viitoare să continue în acelaşi ritm, pentru că va veni şi victoria.

Orice meci este dificil, dar echipa este bine să aibă un moral ridicat. Tot eu voi sta pe bancă şi la următorul meci de la FCSB”, a spus Lucian Filip la finalul confruntării de la Arad.

Vizualizări: 52

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: